Vine sezonul cald și acest articol este esențial pentru sănătatea pielii tale. Loțiunea cu protecție solară
Deja am parcurs prima zi de vară autentică și gândurile noastre au zburat către plajele pe care ne expunem corpul tot sezonul estival.
Ei, bine, multe dintre tinere uită un aspect extrem de important: pielea are nevoie de protecție împotriva razelor solare, protecție oferită de loțiunile create în acest scop.
Cel mai mare pericol al expunerii la radiații ultraviolete este cancerul de piele. Însă cancerul de piele poate fi aproape complet prevenit dacă alegi loțiunea de protecție solară potrivită și o folosești cu regularitate, din belșug. Soarele cauzează totodată riduri, decolorări și piele flască, chiar și atunci când ieși la o plimbare scurtă sau faci un drum cu mașina pentru a rezolva o problemă (da, ești expusă și în mașină).
Asigură-te că loțiunea ta de protecție solară oferă o acoperire cu spectru larg, care te va proteja atât de razele UVA, cât și de cele UVB. Razele UVA cauzează cancer și îmbătrânire prematură. Razele UVB sunt raze care îți bronzează și îți ard pielea. Singura cale de a te proteja de ambele este să folosești o loțiune care conține dioxid de titan, oxid de zinc sau Parsol 1789 ca ingrediente active. (Dacă ai pielea sensibilă sau suferi de acnee rozacee, iar loțiunea de protecție îți ustură pielea, rămâi la utilizarea unei loțiuni care include dioxid de titan sau oxid de zinc.) Caută o valoare SPF de minimum 15, care e suficient de mare, în afara situației în care ai un ten foarte alb. O valoare SPF mai mare nu este întotdeauna bună și iată de ce:
Un factor de protecție solară SPF 15 te va proteja de 94% din radiația solară, în vreme ce un coeficient SPF 30 va crește această valoare până la 97% și poate mări riscul de iritare a pielii, în special dacă ai o piele sensibilă. Însă, dacă ai un ten alb, care este ars ușor de soare, acea diferență de 3% poate fi semnificativă. Aplică întotdeauna loțiunea de protecție cu cel puțin 15 minute înainte să ieși afară, pentru a oferi timp ingredientelor să acționeze asupra pielii tale. Și nu uita de zonele care sunt lesne de trecut cu vederea: în spatele urechilor, pe lobii urechilor, pe pleoape și sub ochi.
Câtă loțiune ai nevoie să aplici pe față într-o zi frumoasă de vară? În general, folosește o cantitate de loțiune de protecție solară egală cu cea de loțiune pe care ai aplica-o pe pielea uscată. Și nu uita să mai aplici un strat. Loțiunea de protecție solară e înlăturată de pe piele atunci când transpiri și, desigur, după ce intri în apă.
Pont
Nu uita să-ți protejezi pielea de pe dosul palmelor împotriva efectelor dăunătoare ale soarelui. După ce aplici loțiunea de plajă pe față (și gât) șterge excesul de loțiune din palmă cu dosul celeilalte mâini.
Sursa: Rona Berg, Rețete de frumusețe;
Sursa foto: sanatate.bzi.ro