Ești epuizat fizic şi intelectual? Iată o rețetă indiană, care te revigorează!
O reţetă indiană recomandă laptele dulce, proaspăt, nefiert, încălzit uşor, la temperatura corpului, diluat în proporţii egale, cu ceai de mentă, muşetel, salvie sau lemnul Domnului. Pentru amatorii de dulciuri, se poate adăuga o linguriţă de miere de albine. Efectul este unul miraculos.
Laptele crud este un ingredient miraculos pentru persoanele care depun efort fizic şi intelectual. Răcoritor, uşor, uleios, pur şi hrănitor, laptele participă la formarea ţesutului muscular, osos şi vindecă bolile stomacului, potrivit ecology.md.
Substanţele minerale, enzimele şi proteinele care se găsesc în lapte ajută la formarea factorilor de apărare a organismului împotriva diferiţilor microbi. Prin efectul său diuretic, laptele crud curăţă rinichii şi tractul urinar.
În plus, fortifică şi redă strălucirea pielii, înlătură senzaţia de arsură a palmelor, picioarelor şi ochilor, curăţă sângele, activează digestia şi acţionează ca un tonic.
Tocmai de aceea, laptele crud este un aliment ideal pentru oamenii bolnavi: vindecă și ne ajută să fim longevivi.
Dacă introducem laptele în alimentaţia zilnică, îmbătrânirea prematură poate fi prevenită, organismul nostru fiind ajutat să se regenereze de la sine.
Medicina tradiţională recomandă cura de lapte în următoarele afecţiuni: ulcer gastric şi duodenal, hiperaciditate, febră, constipaţie cronică, boli ale rinichilor şi vezicii urinare, dureri de cap, nevroze, depresii, umflarea mâinilor şi picioarelor sau obezitate.