Încearcă să eviți aceste alimente. Consumate frecvent pot cauza cancer
Probabil nu este ceva la care te gândeşti zilnic: dacă alimentele pe care le consumi conţin sau nu agenţi carcinogeni. Ţinând cont că rata de diagnostic a cancerului este în creştere, este momentul să analizăm cu mai multă atenţie ce ingrediente conţin alimentele pe care consumăm poate chiar zi de zi, în unele cazuri.
Băuturi carbogazoase
Un studiu publicat în luna mai în American Journal of Nutrition a arătat că persoanele care consumă mai mult de o băutură carbogazoasă pe zi prezentau un risc mai mare de accident vascular cerebral decât cele care nu consumau deloc astfel de băuturi. Un studiu realizat de Biomarkers şi Prevention, a arătat că prin consumul a două băuturi de acest fel se dublează riscul de a dezvolta cancer pancreatic.
Sucurile conţin foarte mult zahăr şi calorii goale care conduc la acumularea de kilograme. Dacă obişnuiţi să beţi multe sucuri, zahărul determină creşterea nivelului de insulină şi inflamaţii în întreg organismul. Sucurile sunt d multe ori cauza refluxului gastroesofagian (acidul din stomac trece în esofag). Deşi sucurile nu sunt o cauză directă a ulcerului, acestea cauzează mai multă durere persoanelor care suferă de ulcer. Sucurile conţin coloranţi artificiali şi aditivi precum derivate a 4-methylimidazol (4-MEI), un compus chimic asociat cu apariţia cancerului.
Popcornul la microunde
Pot părea convenabile, dar aceste pungi de popcorn pentru microunde sunt au foarte mulţi aditivi care au fost corelaţi apariţia unor tipuri de cancer precum cel hepatic, testicular şi pancreatic. Majoritatea conţin ulei de soia parţial hidrogenat, una dintre cele mai toxice grăsimi, precum şi alte tipuri de grăsimi nesănătoase.
Agenţia pentru Mediul Înconjurător din DUA (EPA) recunoaşte acidul perfluorooctanoic (o substanţa care se găseşte şi în teflon.) din popcornul pentru microunde ca un „posibil” cancerigen,iar câteva studii independente au legat agentul de provocarea tumorilor cancerigene.
Alimentele cu un conţinut ridicat de sare, cele murate sau afumate
Aceste alimente conţin deseori nitraţi care, în timpul digestiei, devin cancerigeni. Deşi nitraţii şi nitriţii nu sunt asociaţi cu apariţia cancerului, în anumite condiţii aceste substanţe chimice formează compuşi N-nitroso-nitrosamina. Acestea sunt asociate cu un risc ridicat de dezvoltare a cancerului la stomac.
Mezelurile şi carnea afumată cu un conţinut ridicat de grăsimi poate cauza cancer la stomac sau colon. Şi alimentele murate au un conţinut ridicat de sare. Există numeroase studii care asociază aceste alimente cu un risc ridicat de cancer colorectal şi cancer la stomac. De exemplu, în Japonia rata cancerului la stomac este mult mai mare, tocmai pentru că dieta japoneză conţine multe alimente afumate şi foarte sărate.
Făina albă procesată
După ce este rafinată, făina albă din comerţ nu numai că își pierde aproape toate substanțele nutritive, dar este albită cu o substanţă chimică numită clor gazos. Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) situează acest gaz ca fiind periculos, iritant si cu potențial letal (în cantităţi mari). Făina albă este folosită pentru dulciuri rafinate şi alt alimente procesate.
În plus, făina albă are un indice glicemic ridicat care creşte nivelul glicemiei şi al insulinei, o cauză directă a diabetului. Zaharurile rafinate, care tind să ridice brusc nivelul insulinei alimentează creşterea celulelor canceroase. Evitarea făinei albe şi a cerealelor integrale scade pericolul de a face, în timp, cancer.
Fructele non-organice
Fructele non-organice pot fi contaminate cu pesticide sau fertilizatori cu azot foarte periculoşi pentru sănătate şi posibili agenţi carginogeni. Mai mult, unii producători folosesc şi hormoni de creştere pentru ca fructele lor să fie mai mari şi mai aspectuoase. Fructele cele mai afectate sunt: merele, portocalele, căpşunele şi strugurii. Dacă aceste fructe nu sunt organice şi fără pesticide, ele ar putea constitui un risc major de cancer. Spălarea fructelor nu îndepărtează în totalitate substanţele chimice adunate în coajă, aşa că încercaţi să cumpăraţi fructe dintr-o sursă cât mai sigură.
Sursa : Revista Click pentru femei
Sursa foto: colekcolek.com