Sigur ai vrea să servești acest preparat savuros din bucătăria italiană. Lasagna cu brânză
Preparatul prezentat astăzi este foarte des utilizat în bucătăria italiană, fiind apreciat de clienții restaurantelor din peninsulă.
Ingrediente folosite:
1 pachet foi lasagna
1 lingurita sare
2 lingurite ulei de măsline
Pentru umplutură:
400 g brânză dulce de vaci
400 g telemea de vacă
7 ouă
120 g unt
4 linguri pesmet
250 ml smântână pentru gătit
Mod de preparare:
Foile de lasagna se pun să fiarbă conform instrucțiunilor de pe pachet în apă cu sare și ulei.
După ce s-au înmuiat, se scot într-o sită și se lasă 2-3 minute în apă rece.
Se scot din apă și se acoperă cu o folie de plastic, să nu se lipească între ele și să nu se usuce.
Separat, se rade telemeaua pe răzătoarea mică și se amestecă cu brânza dulce, cu untul moale și cu 4 ouă bătute spumă.
Se amestecă bine până se obține o cremă de brânză consistentă.
Se unge tava cu unt și se tapetează cu pesmet, apoi se pune un rând de foi de lasagna, un rând din compoziția de brânză, un rând de foi, brânză și ultimul strat de lasagna.
Înainte de a o introduce în cuptor, se acoperă cu cele 3 ouă rămase, bătute spumă, împreună cu smântâna.
Se lasă în cuptorul pre-încălzit aproximativ 60 de minute.
Sursa foto: dulciurifeldefel.ro