Știați că zahărul consumat se transformă în acizi și în alcool?
Când consumăm zahăr, sub orice formă, în mâncare, în dulciuri sau în băuturi, acesta fermentează în organism, ducând la formarea de acid acetic, acid carbonic și alcool.
Acidul acetic are o putere distructivă foarte mare, după cum se vede din faptul că este folosit pentru a arde negii de pe piele. Dacă arde atât de distructiv pe suprafața pielii, am să vă las să vă dați seama singuri ce ravagii face la nivelul membranelor delicate din tractul intestinal. De fapt, efectul său este foarte pronunțat pentru că penetrează sistemul foarte rapid. Din cauza afinității sale pentru grăsimile din textura nervilor, reacționează cu nervii, având consecințe paralizante.
Alcoolul din zahăr este la fel de distructiv, chiar mai devastator, întrucât acționează ca solvent pentru elementele din corp care sunt solubile doar în alcool și dificil de reconstruit. Tinde să distrugă, treptat, textura rinichilor. De asemenea, afectează nervii legați de creier și are tendința de a perturba puterile observației, concentrării și locomoției, exact în același mod în care o fac băuturile alcoolice, însă mai lent.
Sursa: Norman W. Walker, Calea naturală către o greutate ideală – O alimentație simplă și sănătoasă