Crochete de cartofi. Treci postul mai ușor
Ingrediente și cantități pentru 4 porții:
500 g cartofi
50 g amidon
2-3 căței de usturoi
2 linguri pătrunjel verde tocat
100 g făină
50 ml ulei
100 ml ketchup
2 limete (lămâi verzi)
sare
piper
Mod de preparare:
Cartofii se spală, se curăță, se taie în cuburi și se fierb 20-25 de minute în apă cu sare.
Se scurge apa de pe cartofi, apoi aceștia se zdrobesc pentru a obține un piure.
Când piureul se răcește, se adaugă amidonul, usturoiul pisat, pătrunjelul verde tocat, sarea și piperul; se amestecă pentru omogenizare.
Din compoziția obținută se iau cu lingura cantități mici, se trec prin făină și se modelează crochete, care se prăjesc în uleiul încins.
Crochetele prăjite se scot pe hârtie absorbantă, pentru a îndepărta excesul de ulei, și se servesc calde, opțional cu ketchup și felii de limetă.
Sugestie:
Pentru a obține crochete picante, se va adăuga în compoziție o linguriță de boia iute.
Notă:
Usturoiul conține o substanță numită alicină care are proprietăți antibiotice, hipotensive și hipocolesterolemiante.
Timp de preparare:
40 de minute