Mișcarea fizică. Avantajele activității fizice zilnice

miscare fizica

loading...

Fiecare dintre noi face, în cursul unei zile, mai multă sau mai puțină mișcare fizică. Dar nu întotdeauna reușim să facem suficient de multă mișcare pentru ca aceasta să ne ajute efectiv. De exemplu, este de admirat intenția de a coborî pe scări două etaje la plecarea de la serviciu, dar pentru a beneficia de avantajele mersului pe scări ar trebui să renunțăm la lift de mai multe ori pe zi și mai ales la urcare. Dar nici această mișcare fizică nu este suficientă pentru a înlocui un program de gimnastică zilnică – este doar ceva mai mult decât nimic.

De ce ar trebui să facem mai multă mișcare fizică?

Efectul mișcării fizice asupra stării de sănătate depinde foarte mult de intensitate, durată și frecvență. O parte importantă a beneficiilor efortului fizic se obțin când depășim o anumită durată (10 minute) de efort fizic constant, efectele fiind optime când ajungem la o durată de 30 de minute pe zi. Pentru a ne menține în formă este ideal să facem mișcare cel puțin de cinci ori pe săptămână, introducând mișcarea în programul zilnic într-un mod asemănător spălatului pe dinți sau al dușului.

Există mai multe avantaje cât se poate de importante pe care le aduce activitatea fizică zilnică, acasă sau la locul de muncă. O activitate fizică moderată, îndrumată și executată corect, practicată zilnic, poate îmbunătăți sănătatea și calitatea vieții dumneavoastră.
Toate sistemele organismului pot beneficia de avantajele mișcării fizice zilnice:

  1. Sistemul nervos:
    • îmbunătățește capacitatea de concentrare, echilibrul, creativitatea și performanța intelectuală
    • reduce stresul, anxietatea și frustrarea
  2. Sistemul osos:
    • întărește oasele și îmbunătățește puterea musculară și rezistență
    • articulațiile devin mai flexibile pentru a permite o mișcare mai ușoară
    • reduce durerile de spate prin îmbunătățirea mobilității și o postură corectă
    • reduce riscul de osteoporoză și fracturi
  3. Sistemul circulator:
    • reduce riscul de îmbolnăvire a inimii și de accident vascular cerebral
    • îmbunătățește circulația sângelui
    • ajută la scăderea colesterolului „rău” (LDL) și creșterea colesterolului „bun” (HDL)
    • ajută la reducerea tensiunii arteriale crescute și previne apariția hipertensiunii arteriale
  4. Sistemul digestiv:
    • ajută la controlul apetitului
    • îmbunătățește digestia și eliminarea deșeurilor
  5. Sistemul respirator:
    • reduce rata declinului funcției pulmonare
    • îmbunătățește capacitatea organismului de a folosi oxigenul
  6. Alte beneficii:
    • dezvoltarea fizică armonioasă în perioada de creștere
    • reduce probabilitatea de apariție a diabetului și a unor tipuri de cancer
    • ajută la menținerea unei greutăți corporale sănătoase
    • îmbunătățește imaginea de sine și sentimentul de încredere
    • îmbunătățește sistemul imunitar
    • ajută la odihna organismului prin îmbunătățirea calității somnului

Mișcarea fizică este în beneficiul sănătății atât timp cât este făcută corect și continuu.

Articol relatat de www.cdt-babes, autor Elena Alina Niculae, Profesor Cultură fizică & Fitness

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *