Spaghete Carbonara, rețetă originală
Ingrediente folosite:
- 200 g spaghete
- 120 g șuncă
- 2 ouă
- 1 gălbenuș de ou
- 150 g parmezan ras
- 60 ml vin alb sec
- 2 linguri pătrunjel tocat
- sare și piper după gust
Mod de preparare:
Se fierb spaghetele și se scurg bine.
În timp ce apa de la paste dă în clocot, se taie fâșii mici șunca și se dă la călit într-o tigaie mare, la foc mic, circa 10 minute, până devine ușor crocantă.
Într-un bol mic, se bat ouăle cu gălbenușul, se asezonează cu piper și se adaugă jumătate din cantitatea de parmezan.
Când șunca s-a rumenit, se adaugă vinul în tigaie. Se amestecă bine cu sosul rămas de la carne. Se dă tigaia de pe foc.
Se adaugă spaghetele făcute în tigaie și se amestecă bine. Se toarnă ouăle, bătute, în tigaie și se amestecă în același timp.
Se presară pătrunjel peste și se servește cu restul de parmezan.
Sursa: unica.ro