Îți dorești un abdomen plat? Iată ce trebuie să faci
Dacă ai făcut tot ce ți-a stat în putință să dai jos burta, dar nu ai reușit, poate nu ai luat în seamă cele 4 reguli simple pentru un abdomen plat!
Cu toții știm că grăsimea din zona abdominală este foarte greu de dat jos. Chiar dacă faci abdomene zilnic și vei avea mușchii abdominali perfect tonifiați, ei vor fi ascunși de stratul de grăsime care se află la suprafață. Astfel că dacă te-ai rezumat mai mult la abdomene și nu ai reușit să obții un abdomen plat, aceasta a fost prima greșeală pe care trebuie să o remediezi. Ca să ajungi la rezultatul dorit iată care sunt cele 4 reguli simple pentru un abdomen plat:
Abdomene plus antrenament cardio
Abdomenele sunt printre cele mai eficiente exerciții care lucrează mușchii abdominali, la fel cum sunt și variațiile de exerciții care pornesc din planșă. Însă, toate aceste exerciții trebuie însoțite de antrenamente cardio în urma cărora arzi foarte multe calorii, stimulează toată musculatura corpului și sunt foarte eficiente atunci când vrei să scapi de excesul ponderal. Înotul, alergarea, cycling, clasele de fitness care pun accentul pe exerciții cardio combinate cu exerciții de forță, alergarea cu intervale (intervalele reprezintă repetarea unor segmente de alergare rapidă, alternate cu segmente de mers sau alergare ușoară) te ajută să arzi foarte multe calorii și să scapi de depunerile de grăsime de pe toate zonele cu probleme.
Evită alimentele cu grăsimi trans
Grăsimile bune sunt esențiale pentru sănătate și te ajută să slăbești. În schimb, grăsimile pe care trebuie să le evităm sau să le includem cât mai putin în alimentația noastră sunt grăsimile saturate și trans. Ele cresc colesterolul sanguin și predispun la apariția bolilor cardio-vasculare. Atunci când în lista de ingrediente a unui produs apare menționat faptul că are grăsimi parțial hidrogenate înseamnă și prezența grăsimilor trans în acel produs.
De regulă biscuiții, fursecurile, dulciurile, margarina, batoanele cu cereale, produsele de patiserie sunt câteva dintre produsele pe care ar fi bine să le eviți și să nu uiți să citești lista cu ingrediente. În schimb, trebuie să incluzi în alimentație grăsimi bune, cum ar fi avocado, nuci, semințe, ulei de măsline, pește gras, în cantități moderate. De asemenea, alte alimente care te ajută să ai un abdomen plat și trebuie să se regăsească în dietă sunt afinele, ananasul, lactatele degresate, perele, verdețurile și legumele.
Evită stresul
Stresul este considerat un alt dușman care îți pune piedici serioase în obținerea unui abdomen plat. Atunci când ești stresată, corpul elibereaza cortizol, un hormon care s-a demonstrat că determină creșterea poftei de mâncare și favorizează depunerea grăsimii abdominale. Yoga, meditația, băile calde, masajul sau orice altă activitate care îți aduce calm și relaxare trebuie să constituie o prioritate pentru tine dacă ești o persoană agitată și stresată.
Bea acest smoothie zilnic
Iaurtul grecesc, afinele și ananasul stau la baza acestui smoothie care ajută la arderea grăsimilor din zona abdominală. Iaurtul grecesc furnizează multe proteine și calciu care sunt esențiale în procesul de slăbire.
Un studiu realizat pe cobai șoareci arată că prin consumul zilnic de afine timp de 90 de zile, grăsimea de pe abdomen se reduce semnificativ, colesterolul scade și nivelul insulinei se menține constant.
Afinele au puțin zahăr, multe fibre și sunt potrivite pentru o gustare sănătoasă, dar și pentru micul dejun alături de un iaurt grecesc.
Ananasul conține bromelină, o enzimă care este esențială pentru digestie și elimină senzația de balonare.
Ca să prepari acest smoothie care te scapă de burtă trebuie să amesteci în blender: 90 de grame de iaurt grecesc degresat cu 1 lingură de unt de migdale (sau arahide, dar făcut în casă), 1/2 ceașcă cu afine congelate, 1/2 ceașcă cu bucăți de ananas, un pumn mare cu kale sau spanac și 3/4 cană cu apă. Băutura va avea în jur de 283 de calorii.
Sursa: eva.ro